Publicat in categoria ECONOMIE, SOCIAL, STIRI

Autoritățile au anunțat controale cu efective mărite în întreaga țară pentru verificarea respectării normelor sanitare. Ministrul de Interne a cerut prefecților să organizeze echipe mixte de control, formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai altor instituții.

Potrivit unui comunicat al MAI, conducerea Ministerului a avut vineri o ședință, în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii de structuri centrale și teritoriale pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni.

„Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecție sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reușit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenți în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine și să ne implicăm în protejarea sănătății românilor. Altfel, viața noastră socială și economică va fi bulversată. Vă cer să acționați cu profesionalism și rigurozitate, dar și cu atenție pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranță”, a declarat ministrul Marcel Vela.

La rândul său, secretarul de stat Bogdan Despescu a transmis că principalul obiectiv al măsurilor care vor fi luate în următoarele două săptămâni este prevenirea răspândirii noului coronavirus și nu aplicarea de sancțiuni.

În cadrul ședinței s-a stabilit ca la nivelul fiecărui județ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să organizeze echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară.

„În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare, inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, vor fi organizate acțiuni de verificare punctuale, atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber.

„O atenție deosebită va fi acordată stațiunilor de la mare și de la munte, precum și traseelor de deplasare către acestea. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern și internațional de persoane atât rutier, cât și feroviar”, au transmis reprezentanții MAI.

Pentru îndeplinirea misiunilor din următoarele două săptămâni, se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren.

MAI a decis și înființarea unei linii TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând de sâmbătă.

       

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt