Publicat in categoria DIVERTISMENT, SOCIAL, STIRI, TEHNOLOGIE

Era mai bine cu masca lui Zorro? Dacă ar fi să ne răspundă firmele care se ocupă cu recunoașterea facială, ar zice că mai bine deloc, sau în fine cu Zorro, pentru că ar fi mai ușor.

Purtarea obligatorie a măștii pe față a devenit noua normalitate în contextul pandemiei. Dar, pentru companiile care trebuie să facă recunoaștere facială este deosebit de greu, pentru că au la dispoziție doar ochii și pomeții persoanei, în cazul fericit. Este o problemă și pentru tine ca utilizator dacă deblocarea telefonului tău se face după imaginea ta. Trebuie să îți dai masca jos că altfel ai o mare problemă…..să te recunoască!

Numai că furnizorii de aplicații de recunoaștere facială sunt peste tot unde sunt camere de supraveghere: în aeroporturi, în orașe, școli, restaurant, spații publice de orice natură. Apple a anunțat că cea mai recentă versiune a iOS are deja update-urile necesare pentru recunoașterea facială a celor care poartă mască, iar Google nu a anunțat încă nimic în acest sens, dar cu certitudine o va face.

Experții în recunoașterea facială sunt însă sceptici. Chiar și fără maști, recunoașterea facială nu este sută la sută sigură, dintr-o varietate de motive, mai ales că sunt deja voci care spun că aceasta este o strategie de a extinde supravegherea în timp de pandemie ca modalitate de guvernanță. Maștile au fost și sunt folosite de protestatari din toate colțurile lumii tocmai pentru a îngreuna identificarea lor. Un expert în date biometrice spune că cea mai mare cantitate de date se colectează din partea centrală a feței, iar masca nu face decât să îngreuneze semnificativ procesul de identificare a persoanei și de a le deosebi între ele. Există totuși și aplicații de recunoaștere facială (cum e cea din Marea Britanie, Facewatch) ai cărei algoritmi se bazează pe ochi și zona sprâncenelor, concepută mai ales pentru persoanele de religie musulmană, de pildă, în care femeile poartă acel voal, niqab, care lasă doar ochii la vedere, acuratețea fiind de 93%. Oricum orice aplicație ar fi folosită, aceasta presupune să aibă în spate o uriașă bază de date pentru a face comparațiile.

În mod evident, situația prezentă ridică multe provocări, la care, cei care au impus purtarea de măști în mod evident nu s-au gândit. Și suntem convinși că va urma o altă alegerea grea, după cea dintre repornirea economiilor și sănătatea publică. Aceasta va fi între siguranța publică și desigur sănătatea publică. Și, între timp au apărut deja firme care produc haine și măști pentru a păcăli supravegherea digitală din considerente de a proteja viața privată și drepturile omului.

 

 

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt