Publicat in categoria SANATATE, SOCIAL, STIRI

Un îngrijorător focar de transmitere comunitară a COVID-19 a apărut duminică la Buzău, unde 19 persoane din același cartier al orașului au fost confirmate cu noul coronavirus, notează Digi24.

Între cei 19 sunt și doi copii de doar un an. Totul a pornit după ce un bărbat nu a respectat ordonanțele militare și, de Paște, a mers în vizită la rude, în Ialomița. Ulterior, a intrat în contact cu peste 30 de persoane, iar 19 dintre acestea au fost diagnosticate și ele cu Covid-19.

Prefectul de Buzău, Leonard Dimian, a relatat la Digi24 cum s-a ajuns la această situație:  În ziua de Paște, cazul 21 raportat în județul Buzău, un bărbat de 41 de ani, s-a deplasat în județul Ialomița, unde și-a vizitat rudele. Acolo a contractat virusul de la socrul său, confirmat cu coronavirus câteva zile mai târziu.

Pe 28 aprilie, cazul 21 s-a prezentat la o unitate sanitară, unde a primit o trimitere pentru a merge la un consult la secția de pneumo-fiziologie a SJU Buzău. Aici i-au fost prelevate probe pentru testarea pentru coronavirus, iar rezultatele sosite în data de 1 mai au fost pozitive. Bărbatul a fost transportat la Institutul Victor Babeș din București.

După primirea rezultatelor, la data de 1 mai, echipele de specialiști ale DSP, însoțite de forțe MAI, au mers în zona de domiciliu a pacientului, unde au identificat toți contacții direcți, numărul acestora fiind de 31. Toți au fost plasați în izolare la domiciliu și le-au fost prelevate probe pentru coronavirus. Rezultatele au sosit duminică, 3 mai: 19 dintre contacții direcți ai bărbatului erau pozitivi.

Ca urmare, 12 pacienți au fost transportați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat – care este și spital-suport pentru Covid-19 -, iar alți șapte au fost transportați la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Ancheta epidemiologică va continua însă pentru stabilirea tuturor contacților bărbatului, care vor fi și aceștia testați.

Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

 

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt