Publicat in categoria POLITIC, SANATATE, SOCIAL, STIRI

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni miercuri, începând cu ora 15:00, în ședință comună pentru încuviințarea stării de alertă instituite începând de vineri de guvern în întreaga țară, au decis Birourile Permanente Reunite (BPR).

Tot mâine, înaintea ședinței de plen reunit, vor avea loc și ședințele comisiilor de specialitate care vor examina în primă lectură hotărârea de guvern de instituire a stării de alertă, înainte ca actul normativ să ajungă la votul final.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru adoptarea hotărârii de Guvern prin care a fost instituită starea de alertă, dar urmează să analizeze dacă este cazul să propună anumite amendamente.

„Vedem dacă se impun modificări sau nu, vreun amendament. Nu este foarte clară administrarea spitalelor judeţene, dacă se va face de către minister sau în continuare rămân, cum spune la lege, de către consiliile judeţene”, a spus Ciolacu, înainte de reuniunea conducerii colective interimare a PSD.

Întrebat dacă este exclus ca PSD să nu aprobe starea de alertă, Ciolacu a spus: „Nu. Vom aproba”.

Foto: INQUAM Photos/George Calin

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt