Publicat in categoria ECONOMIE, STIRI

Primul ministru Ludovic Orban a spus la finalul vizitei pe șantierul de la magistrala M5 de metrou că nu există riscul ca linia să nu fie inaugurată în acest an.

„Eu zic că nu există acest risc. Nu există cu siguranță. Va fi gata din punct de vedere tehnic. Am evaluat, am analizat care sunt problemele… de fapt sunt două probleme tehnice care pot fi realizate. Din păcate nu se poate aplica o tehnologie mecanică de săpare pentru gura de ventilare. După părerea se poate realiza într-o lună și jumătate, maximum două”, a mai spus Orban.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a spus că, „din păcate, termenul asumat neforțat, darea în folosință pentru 30 iunie, nu poate fi respectat”.

„Suntem în iunie 2020 și constatăm următoarele – structurile și finisajele pentru M5 sunt finalizate. Eventual putem vorbi de mici retușuri. Din păcate, termenul asumat, neforțat, de către antreprenori, consultanți și beneficiari, anume darea în folosință cu călători la 30 iunie 2020 nu poate fi respectat. Vreau să-mi cer scuze în numele celor 17 miniștri și opt directori generali care au condus MT și Metrorex din 2011 până în prezent”, a spus Bode.

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt