Publicat in categoria ECONOMIE, POLITIC, SOCIAL, STIRI

Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire de lucru, la Palatul Cotroceni, cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, premierul Ludovic Orban și Florin Cîțu, ministrul Finanțelor. La finalul întrevederii, președintele a declarat că au fost discutate soluții pentru revigorarea economică și pentru finanțare deficitului.

Iată ce a spus președintele:

„Am avut o întâlnire foarte bună la care a participat premierul, guvernatorul, ministrul finanțelor. Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, situația bugetului. Ne-am concentrat pe două teme: deficitul bugetar, este clar că vom avea un deficit mai mare, iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vede ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.

În România nu am oprit economia, au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură. Ne dorim o finanțare bună pentru deficit pentru a nu fi nevoie de măsuri de austeritate. Este nevoie de măsuri eficiente pentru a încuraja această economie care este într-o situație specială.

Am găsit soluții pentru toate. Acestea pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile lucrează împreună. Avem programe avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigoarea economică și credem că avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația de criză în care ne găsim acum”, a declarat Klaus Iohannis.

Foto: Administraţia Prezidenţială

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt