Publicat in categoria EVENIMENT, STIRI

Dosarul „Arta cămăşii cu altiţă – IA, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” va fi complet până în martie 2021, când va fi depus la UNESCO, a declarat preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Ionel Palăr.

„Pe 24 iunie a fiecărui an, în Ziua de Sânziene şi a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorim Ziua Universală a Iei, cea mai reprezentativă piesă a costumului popular românesc, care ne conferă individualitate culturală. Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a făcut toate demersurile permise pentru ca ia să ajungă în Patrimoniul Mondial al Umanităţii. Termenul iniţial de realizare a dosarului <Arta cămăşii cu altiţă – IA, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova>, ce urmează a fi depus la UNESCO, a fost 2018”, a declarat Ionela Palăr.

El a spus că termenul a fost depăşit, în condiţiile în care Comisia Naţională pentru pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, aflată în subordinea Ministerului Culturii, a fost o lungă perioadă nefuncţională, din lipsă de fonduri.

Deputatul PNL a mai spus că, alături de cei din Comisia parlamentară pentru relaţia cu UNESCO, a avut mai multe intervenţii pentru deblocarea dosarului, iar miercuri experţii din Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial au început cercetările din teren şi filmările pentru depunerea documentelor la UNESCO.

În paralel, în Republica Moldova, se fac aceleaşi demersuri pentru ca istoria şi tradiţia cămăşii cu altiţă să fie recunoscută la nivel mondial.

Foto: Ia pictorului Henri Matisse

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt