Publicat in categoria ECONOMIE, STIRI

Riscul atacurilor cibernetice a crescut la nivel mondial, implicit şi în România, scrie Mediafax. Alex Bălan, expert în securitate cibernetică, vine în ajutor şi spune ce avem de făcut pentru a ne păstra banii în siguranţă.

1. STOCHEAZĂ-ŢI CARDURILE ÎNTR-UN SINGUR TELEFON

„Să încercăm să folosim cât mai puţine procesatoare de plăţi. Să spunem că punem cardul într-un telefon. În momentul acela, soft-ul de pe telefon se va ocupa de siguranţa cardului. L-am pus într-un singur soft de pe telefon, care este portofelul meu de pe telefon, atunci este responsabilitatea acelui soft să-mi asigure siguranţa cardului”, spune Alex Bălan, expert în securitate cibernetică.

2. PLĂTEŞTE WIRELESS FOLOSIND TELEFONUL

„Este mai bine dacă plătim cu telefonul pentru că indiferent unde vom plăti, acel portofel de pe telefon se va ocupa de siguranţa cardului”

3. CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE FAŢĂ DE BANCĂ

„Are şi banca o responsabilitate. Noi, ca şi clienţi nu putem să fim paranoici tot timpul şi să ne punem mereu problema unde trebuei să dăm cu cardul. Să te duci la bancă şi să-i întrebi ce se întâmplă în cazul în care: ”cardul meu va fi compromis”.

4. FOLOSEŞTE CARDUL DE CREDIT PENTRU SUME MARI

„Un sfat şi un life hack este folosirea cardului de credit în locul cardului de debit. În cazul în care este compromis, banii care sunt compromişi nu mai sunt ai utilizatorului, sunt ai băncii”

5. NU TE CONECTA LA WIRELESS PUBLIC CÂND FACI PLĂŢI ONLINE

„Dacă eu creez în momentul acesta o reţea numită FreeWiFi, undeva în staţia de autobuz 135, în mijlocul Bucureştiului şi se conectează lumea la acea reţea, eu voi putea să văd cam tot ce fac oamenii conectaţi la reţeaua mea. Să folosim datele mobile, mai ales că acum sunt şi mult mai ieftine”

6. PĂSTREAZĂ-ŢI CARDURILE ÎN PORTOFELE DE PROTECŢIE

„Să folosim pentru cardurile de credit, care mai nou sunt contactless, acele portofele care protejează citirea lor cu cititoare radio”, a încheiat Alex Bălan.

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt