Publicat in categoria SANATATE, SOCIAL, STIRI
Criza de Euthyrox din România, medicament vital pentru pacienții cu afecțiuni tiroidiene, s-a declanșat pe fondul exploziei consumului de Euthyrox în luna februarie 2020 (creștere cu aproape 40%) și a fost accentuată de incapacitatea anumitor actori comerciali de a satisface această cerere crescută și de legislația românească deficitară în domeniul farmaceutic, arată un raport al Observatorului Român de Sănătate, citat de HotNews.ro
Autoritățile române nu au suficiente pârghii legale pentru a acționa atunci când actorii din piața farmaceutică nu își respectă obligația de serviciu public, iar Agenția Națională a Medicamentului a aplicat în ultimii 4 ani doar 4 amenzi pentru încălcarea obligației de serviciu public, ultima amendă datând din februarie 2019. În ciuda speculațiilor care au circulat în spațiul public, principala cauză pentru lipsa Euthyrox nu este exportul paralel.
Euthyrox, un medicament esențial pentru pacienții cu afecțiuni tiroidiene, pentru care nu există alternativă terapeutică, cu excepția unei soluții orale care necesită dozare specială și este de 4 ori mai scumpă, lipsește din farmaciile din România de cel puțin 3 luni. Peste 1.800 de pacienți au reclamat oficial lipsa Euthyrox în ultimele două luni, însă numărul celor care nu au acces la tratament este, cu siguranță, mult mai mare. Criza de Euthyrox s-a declanșat pe fondul unei cereri crescute de Euthyrox în luna februarie 2020 și a fost accentuată de incapacitatea anumitor actori comerciali de a satisface această cerere crescută și de legislația românească deficitară în domeniul farmaceutic.
O altă problemă este că, în cele mai multe dintre țările europene, prețul Euthyrox este de câteva ori mai mare decât cel din România – cu 60% mai mare în Cehia, de 6 ori mai mare în Olanda și de 8 ori mai mare în Germania.

Practic, criza de Euthyrox s-a declanșat pe fondul unei cereri crescute de Euthyrox în luna februarie 2020 și a fost accentuată de incapacitatea anumitor actori comerciali de a satisface această cerere crescută și de legislația românească deficitară în domeniul farmaceutic, arată analiza Observatorului Român de Sănătate.
Chiar dacă în spațiul public au circulat suspiciuni că distribuitorii ar ține medicamentul în depozite pentru a îl exporta paralel la preț mai mare, analiza Observatorului Român de Sănătate arată că doar 0,7% din consumul total din perioada ianuarie-martie 2020 a fost exportat paralel și doar 1% din consumul total de Euthyrox din România a fost exportat paralel în anul 2019.
Dispariția Euthyrox în 5 pași:
  • Concret, consumul de Euthyrox a crescut cu aproape 40% (39,4%) în februarie 2020, comparativ cu februarie 2019. În februarie 2020, cantitățile achiziționate de distribuitorii români de la producător au crescut însă cu doar 4% față de ianuarie 2020, arată datele oficiale analizate de Observatorul Român de Sănătate.
  • Atunci când farmaciile nu primesc un medicament, ele pot face o solicitare de “comandă justificată” în scris către distribuitor, pe baza rețetei pacientului. Distribuitorul este obligat să aprovizioneze farmacia în decurs de 24 de ore.
  • Dacă nu are medicamentul pe stoc, distribuitorul trebuie să trimită comanda către producător. Majoritatea comenzilor justificate trimise de farmacii pentru Euthyrox au fost refuzate de către distribuitori.
  • Autoritățile nu au însă suficiente pârghii legale pentru a acționa atunci când actorii din piața farmaceutică nu își respectă obligația de serviciu public.
  • În ultimii 4 ani, Agenția Națională a Medicamentului a aplicat doar 4 amenzi pentru încălcarea obligației de serviciu public, ultima amendă datând din februarie 2019.

Pe 31 martie 2020, Merck Germania, compania care produce Euthyrox, anunța autorităților române discontinuitatea medicamentului din motive de fabricație.

“Euthyrox este comercializat fără întrerupere, cantitățile distribuitorilor suplimentate, pacienții să se abțină să facă stocuri suplimentare.” – răspuns oficial din mai 2020 al companiei Merck Germania, care produce Euthyrox.

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt