Publicat in categoria BUCUREȘTI, METEO, SOCIAL, STIRI

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis luni o atenționare cod galben de furtuni și vânt puternic, valabilă mâine, în aproape toată țara, dar și una de vreme rea, care va începe luni seară. De asemenea, au emis o atenționare specială pentru București.

Începând de luni seară, de la ora 22:00, și până mâine dimineață, la ora 9:00, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul menționat, local în regiunile vestice, nordice și centrale și pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină.

Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și, mai ales pe parcursul zilei de marți (12 mai), se vor înregistra viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h, iar la munte va sufla cu peste 70…80 km/h.

După expirarea acestei avertizări, va intra în vigoare un cod galben, valabil până marți seara, la ora 23:00.

Se vor semnala intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică în Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București).

În intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.

Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

De asemenea, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).

În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

Prognoză meteo specială pentru București

De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru București, marți, între orele 09:00 – 23:00.

Astfel, vremea se va menține călduroasă, dar vântul se va intensifica treptat și va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h. Noaptea va slăbi în intensitate urmând a sufla slab și moderat.

Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale intervalului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt