Publicat in categoria SOCIAL, STIRI

În ședința de Consiliu General de la Primăria Capitalei, printre cele 63 de proiecte incluse pe ordinea de zi a fost și acela denumit „Bebe de București are hăinuțe”.

„Vom înființa, prin DGASMB, un Centru municipal de donații și voluntariat, unde dorim să implementăm proiectul social <Bebe de București are hăinuțe>”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Potrivit PMB, la acest centru vor ajunge pentru sortare și igienizare hainele colectate în centrele sociale si vor fi donate pentru copiii cu vârste între 0 și 7 ani, care provin din medii defavorizate. Beneficiarii acestui centru vor fi familiile monoparentale, familiile cu venituri sub 1.000 de lei pe membru și copiii din centrele rezidențiale sau de plasament.

„Sunt hăinuțe pe care le distribuim spălate, călcate și parfumate acolo unde este cu adevărat nevoie de ele”, a mai spus Firea.

Centrul municipal de donații și voluntariat va funcționa în spațiul din Bd. Regina Elisabeta nr.75. După salubrizare și amenajare, spațiul va funcționa și ca un nou centru pentru acordarea voucherului Materna și a stimulentului pentru nou-născuți.

Foto: Banca de Haine

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt