Publicat in categoria SANATATE, STIRI

Medicul Mircea Beuran, fostul preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA pentru că ar fi primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, pe 18 decembrie 2018, inculpatul Mircea Beuran ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, precizează procurorii DNA.

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt