Publicat in categoria ECONOMIE, STIRI

Poliția română se poate lăuda cu un record incredibil: l-a prins pe cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume și cel care a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României, anunță Mediafax. Grupul pe care acesta îl coordona a falsificat bancnote de 100 de lei, în valoare de 1,7 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT; polițiștii au făcut miercuri cinci percheziții domiciliare în București și în Bușteni într-un dosar de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Acțiunea a vizat trei persoane care au constituit în primavara anului 2014 un grup care își desfășoară activitatea și în prezent și care ar fi falsificat 17.065 bancnote de 100 de lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei.

Liderul grupului avea rolul de a-i coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.

„În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume”, se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, falsurile erau aproape imposibil de identificat. Cele trei persoane vor fi duse la DIICOT pentru audieri.

Foto: DIICOT

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt