Publicat in categoria SOCIAL, STIRI

Traficul de persoane a ajuns la un nivel intolerabil în România, afirmă ministrul justiției, Cătălin Predoiu. În consecință, ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a cerut, vineri, Parlamentului să lucreze cu Guvernul pentru combaterea traficului de persoane.

Cererea a apărut  după publicarea raportul Departamentului de Stat al SUA, cu privire la evaluarea activității în domeniul combaterii traficului de persoane. România a primit raport negativ pentru al doilea an consecutiv în ceea ce priveşte lupta împotriva traficanţilor de carne vie.

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a spus, vineri, că Parlamentul trebuie să ia atitudine și să protejeze oamenii.

„La scurt timp după sosirea mea în România m-am întâlnit cu ministrul Predoiu și am discutat despre traficul de persoane, am încredere în acest guvern pentru a eradica traficul de persoane. De atunci până în prezent m-am întâlnit cu ministrul Justiției și ministrul Afacerilor Interne. Este evident ca raportul este corect. Bandele de crimă organizată au traficat cu nerușinare oameni. Astăzi vă anunț că ne angajăm într-un nou program de toleranță zero pentru traficul de persoane. Dacă ești traficant de persoane, te vom găsi și te vom pune sub arest. Fac apel la conducerea Parlamentului să lucreze cu guvernul pentru a urmări acești infractori. Acum este momentul ca Parlamentul să ia atitudine și să protejeze oamenii”, a spus Adrian Zuckerman.

„Am luat notă de publicarea raportului Departamentului de Stat al SUA cu privire la evaluarea activității în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane în anul 2019. În ansamblul său, raportul conturează imaginea generală a activităților antitrafic din România și formulează recomandări referitoare la acele domenii de intervenție care pot cunoaște progrese. În acest an, autoritățile din România au manifestat o preocupare constantă pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane”, a spus Marcel Vela, ministrul de Interne.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat că traficul de persoane a ajuns la un nivel intolerabil în România.

„Traficul de persoane şi crima organizată au ajuns la un nivel intolerabil în ţara noastră. Noi suntem aici pentru a pune capăt acestui fenomen. Ne vom concentra atenţia şi pe partea de prevenţie. Este important să dezvoltăm o educaţie în şcoli, să-i învăţăm pe copii cum să se protejeze şi cum să colaboreze cu autorităţile”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.

 

Articole Recente

Adaugă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Not readable? Change text. captcha txt